Tăriceanu, președinte al Senatului și al Partidului Liberal Reformator, a arătat, în ședința comună a Birourilor Permanente (BP) ale Senatului și Camerei Deputaților din 15 iunie, că el nu a fost invitat la Cotroceni pentru discuții pe această temă și nu crede că documentul poate fi aprobat în forma transmisă.
„Noi nu am fost invitați, ca partid, la Cotroceni, la discuția care a avut loc legat de Strategia națională de apărare. Ca atare, nu am putut să iau cunoștință de acest document decât în momentul în care a fost trimis la Senat și l-am parcurs. Așa cum, probabil, ați observat și dumneavoastră, Strategia națională de securitate cuprinde, pe lângă conceptele tradiționale, o serie de concepte preluate de la președintele Băsescu, potrivit cărora, în securitatea națională intră toate celelalte domenii: mediu economic, energie, dezvoltare durabilă, sănătate, educație, protecție socială, agricultură, tot. Prin urmare, avem de-a face cu două lucruri care se întâmplă simultan: transferul acestor atribuții, care sunt de resortul Guvernului, la Președinție, în cadrul Strategiei de securitate națională, și, evident, golirea de conținut a activității Guvernului, cu alte cuvinte, trecerea către o republică prezidențială. Adică, dincolo de problema de securitate națională, față de care am toată sensibilitatea, într-un mod „subtil”, se merge pe această idee de consolidare a puterii prezidențiale, spuneam, trăsătură de bază a mandatului președintelui precedent”, a spus Tăriceanu, în ședință, conform stenogramei.
El a apreciat astfel că documentul nu poate fi votat în forma propusă, spunând că nu contestă atributul președintelui de a elabora strategia, dar că este vorba de un anumit mod de abordare a relațiilor interinstituționale.
Tăriceanu s-a adresat și parlamentarilor PNL spunându-le : „Hai să nu ne ascundem în spatele degetului, că nu puteți, sunteți un pic prea mari. Deci, nu vă faceți că uitați că, ani de zile, PNL a fost angajat într-o luptă deloc ușoară cu fostul președinte Băsescu, care a încercat din răsputeri să facă ceea ce v-am spus la început, și anume transferul de puteri executive la instituția prezidențială. Dacă atunci eram cu toții de acord că acest lucru nu este acceptabil, înțeleg că acum n-aveți niciun fel de problemă, când președinte este actualul ocupant al funcției de la Cotroceni și vă doriți acest lucru. Eu am rămas statornic convingerilor mele. Și aici nu e o chestiune de strategie de apărare, ci este o chestiune politică mult mai amplă și, de aceea, vă spun: ușor, nu luați așa viteză”.
Luni, a fost anunțat că Strategia națională de apărare a fost trimisă la Comisiile de apărare și, dacă acestea nu vor reuși să întocmească raportul într-o săptămână, până luni, când președintele Klaus Iohannis se va adresa Parlamentului, există posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea sa.
Liderul deputaților PNL Ludovic Orban a acuzat faptul că mai mulți membri din Birourile Permanente reunite, aparținând coaliției majoritare doresc tergiversarea adoptării strategiei, pe motiv că președintele încercă să își aroge mai mai multe atribuții.
Comisiile de apărare ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, miercuri, Strategia națională de apărare a țării, urmând ca raportul comisiilor să fie supus adoptării plenului Parlamentului luni, după discursul președintelui Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a trimis, pe 12 iunie, Parlamentului, Strategia Națională de Apărare a Țării, șeful statului solicitând să adreseze Legislativului în 22 iunie un mesaj referitor la acest document, în ședință comună a celor două Camere.